Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Fondul locativ municipal în mare parte este pregătit către sezonul rece

   2165

Circa 93 la sută din blocurile locative gestionate de întreprinderile municipale sunt pregătite către sezonul rece. Potrivit lui Petru Gontea, vicedirector al Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, din cauza unor probleme tehnice, în Chişinău doar 100 de blocuri aflate în gestiunea întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ n-au fost încă paşaportizate. În acelaşi timp, blocurile locative gestionate de APLP, CCL sau blocurile departamentale, deşi în mare măsură au fost pregătite către sezonul rece, n-au prezentat SA „Termocom" actele necesare pentru a obţine paşaportizarea. 

În cadrul şedinţei operative a Primăriei capitalei, Petru Gontea a mai menţionat că săptămâna trecută municipalitatea a procurat materiale de construcţie pentru reparaţia a 10 mii metri pătraţi de acoperiş, care au fost distribuite preturilor de sector şi întreprinderilor de gestionare a fondului locativ pentru efectuarea lucrărilor respective.

La rândul său, reprezentantul SA „Termocom", Mihai Arusoi, a afirmat că întreprinderea încheie lucrările de pregătire către sezonul rece şi poate începe furnizarea energiei termice blocurilor locative paşaportizate, dar şi instituţiilor de menire socială.

Tatiana Nagnibeda, directorul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a relatat că majoritatea instituţiilor de învăţământ preşcolar şi preuniversitar din municipiu au fost pregătite deja către sezonul rece, toate lucrările planificate fiind deja finisate.

În context, primarul general Dorin Chirtoacă a afirmat că săptămâna aceasta este termenul limită de pregătire a fondului locativ către sezonul rece. Edilul-şef al Chişinăului susţine că e inadmisibil ca la începutul sezonului de încălzire din cauza răuplatnicilor să aibă de suferit persoanele ce şi-au achitat facturile pentru serviciile prestate de SA „Termocom". De asemenea, Dorin Chirtoacă le-a solicitat persoanelor responsabile din cadrul subdiviziunilor municipale ca pe parcursul săptămânii curente să-şi mobilizeze activitatea în vederea asigurării paşaportizării tuturor blocurilor locative din oraş.

           Direcţia Relaţii Publice a                                 01.10.2007

          Primăriei mun. Chişinău