Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Discuții publice asupra proiectului Strategiei de dezvoltare a comerțului interior al municipiului Chișinău „Comerț-2030, la Pretura sectorului Buiucani

   1306

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 30 noiembrie 2023, la Pretura sectorului Buiucani au avut loc discuții publice asupra proiectului de 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫 𝐚𝐥 𝐦𝐮𝐧. 𝐂𝐡𝐢𝐬̦𝐢𝐧𝐚̆𝐮𝐂𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̦-𝟐𝟎𝟑𝟎” și planului de implementare a acesteia.

In cadrul ședinței, au participat reprezentanți ai piețelor și târgurilor din sectorul Buiucani: 𝑺𝑹𝑳𝑨𝒈𝒓𝒐𝑬𝒖𝒓𝒐𝒎𝒂𝒓𝒌𝒆𝒕”, 𝑺𝑨𝑴𝒊𝒏𝒊𝒗𝒊𝒂𝒍”, 𝑺𝑨𝑩𝒆𝒍𝒔̦𝒖𝒈𝒖𝒍 𝑻𝒂𝒓𝒊𝒊”, 𝑨𝑶𝑬𝒖𝒓𝒐𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍”, 𝑨𝒔𝒐𝒄𝒊𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒑𝒊𝒆𝒕̦𝒆𝒍𝒐𝒓, precum și reprezentanți ai Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului .

Reprezentanții businessului au apreciat efortul depus la elaborarea Strategiei și luare în considerare a propunerilor înaintate din partea antreprenorilor.

Participanților le-au fost prezentate rezultatele sondajului desfășurat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în rândul comercianților și consumatorilor, care reflectă problemele și așteptările mediului de afaceri în domeniul regulilor de comerț local.

Discuțiile în cadrul ședinței s-au axat pe domenii prioritare precum: simplificarea procedurilor de comerț, practicile altor orașe în domeniul organizării comerțului stradal, fenomenul comerțului neautorizat stradal, care persistă și afectează comercinații dar și prezintă pericol pentru consumatori.

Participanții la consultările publice, care reprezintă sectorul privat și societatea civilă din sectorul Buiucani, au avut posibilitatea de a dialoga cu reprezentanții Direcției Generale Economie, Comerț și Turism a CMC şi autorii Strategiei, precum și au înaintat propuneri care vor fi incluse în tabelul divergențelor pentru a fi analizate și examinate.

Prin implementarea Strategiei, autoritatea locală propune să realizeze următoarele 3 obiective strategice:

- Asigurarea unui cadrul normativ și instituțional de comerț interior eficient, transparent și previzibil;

- Dezvoltarea infrastructurii comerciale moderne și accesibile;

- Creșterea consumului de produse locale și sănătoase;

𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐚𝐂𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̦- 𝟐𝟎𝟑𝟎” va contribui la dezvoltarea municipiul Chișinău ca o capitală modernă, care oferă un climat de afaceri atractiv și favorabil dezvoltării comerțului interior, gestionat de o administrație transparentă ce răspunde prompt și eficient nevoilor consumatorilor și mediului de afaceri, în conformitate cu standardele și practicile internationale.

Discuțiile publice vor continua în cadrul preturilor de sector, conform următorului grafic:

Pretura Botanica, data de 05.12.2023, ora: 14:00;

Pretura Ciocana, data de 07.12.2023, ora: 14:00;

Pretura Râșcani, data de 08.12.2023, ora: 14:00.

Propunerile asupra proiectului propus discuțiilor publice pot fi prezentate până la date de 10.12.2023, la adresa de email: svetlana.petrascu@chamber.md.

 

Proiect Strategia.pdf;

Proiect plan_de implementare.pdf