Ajutor material pentru personalul angajat al blocurilor alimentare din grădinițe
Primăria Municipiului Chișinău informează că în cadrul Campaniei de salubrizare „Curățenia generală de primăvară” sunt antrenați zilnic sute de oameni, angajați ai subdiviziunilor și întreprinderilor municipale.
Astfel, pe parcursul săptămânii trecute: 04-10 martie 2024, serviciile specializate din oraș au executat lucrări de salubrizare a pasajelor subterane, măturarea străzilor, spălarea părții carosabile și a trotuarelor.
Lucrări de salubrizare au fost desfășurate și în parcurile și scuarurile din oraș, fiind efectuate mai multe curse pentru evacuarea crengilor, gunoiului și a frunzișului. Tot aici s-a intervenit cu lucrări de curățare a arborilor și arbuștilor, scoaterea cioatelor, curățarea și afânarea rondurilor de flori.
În curțile blocurilor de locuințe s-a intervenit manual, inclusiv pe terenurile de joacă și pe cele de sport, pe platformele pentru colectarea deșeurilor menajere, la stațiile de așteptare a transportului public etc.
De asemenea, au fost efectuate lucrări de demolare a obiectivelor improvizate/neautorizate de pe terenurile publice: gherete, porți, garduri și dispozitive anti-parking.
Au fost demontate și evacuate elementele din metal uzat din curțile blocurilor locative și de pe terenurile de joacă pentru copii.