Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Aprobarea proiectului Bugetului municipal Chișinău depinde de voința politică din CMC

   475

Proiectul Bugetului municipal Chișinău pe anul 2024 este definitivat și va fi propus Consiliului municipal spre aprobare atunci când va exista voință politică pentru ca documentul să fie susținut.

Declarații în acest sens au fost făcute de Primarul General, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de luni, 08 aprilie 2024.

Edilul a ținut să precizeze că principalul document economic al municipiului pentru anul în curs este pregătit și că executivul îl va expune atunci când va exista certitudine că va fi susținut de majoritatea consilierilor.

„La această etapă afirm că voință politică nu există, deși noi purtăm discuții neformale. Obiectivul nostru nu este să facem show-uri sau circ în plenul CMC. Iar atunci când vom avea claritate în această privință și dacă va exista voință politică din partea aleșilor locali, bugetul poate fi ușor aprobat”.

Totodată, Ion Ceban a dat asigurări că executivul poate realiza ceea ce și-a propus pentru anul 2024 chiar și fără un buget nou aprobat, cu excepția unor aspecte legate de activitatea în suburbii.

„Noi nu avem restanţe la plata salariilor, a altor plăți importante sau în implementarea proiectelor propuse pentru anul 2024, în comparaţie cu situația de la unele instituţii ale celor de la guvernare”.

Primarul General a subliniat că toate proiectele propuse pentru anul 2024 vor fi realizate, cu, sau fără un buget anual aprobat.