Pagina oficială a Municipiului Chișinău

ANUNȚ privind licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului Chişinău, 24.05.2024, ora 10:00

   149
Direcţia generală economie, comerț și turism

Primăria Chișinău informează că pe data pe 24 mai 2024, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului Chișinău.

La concurs sunt expuse diverse tipuri de încăperi și spații de pe 19  adrese, cu suprafețe cuprinse între 8,4 m² și 266 m², fără drept de privatizare, cu amplasare la la subsol, la parter, etaj, etaj tehnic etc.

Cuantumul inițial al chiriei anuale variază de la 2035 lei până la 600 000 lei, iar termenul de locațiune este de 5-7 ani.

La concurs pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.

Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului - Agenția „Capitalimobil” SRL, următoarele acte:

- cererea în forma stabilită;

- extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);

- procura (în cazul participării prin reprezentant);

- copia actului de identitate;

- documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.