Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Ajutor material persoanelor care au avut de suferit în urma exploziei din 14 octombrie curent

   2327

Primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat Direcţiiei Generale Finanţe şi Direcţiei Sănătate să evalueze pagubele materiale ale persoanelor care au avut de suferit în urma exploziei unei grenade în Piaţa Marii Adunări Naţionale la 14 octombrie curent. Primarul de Chişinău s-a pronunţat pentru acordarea ajutoarelor materiale pentru pătimiţi, din contul Fondului de rezervă al municipiului. În acest sens, Direcţia Finanţe va elabora un proiect de decizie, care va fi examinat de comisia  municipală pentru gestionarea Fondului de rezervă. 
De asemenea, Dorin Chirtoacă a cerut administraţiei Spitalului de Urgenţă din Chişinău să acorde ajutor medical necesar tuturor persoanelor care se adresează ca urmare a exploziei produse în centrul oraşului de Hramul Chişinăului, indiferent de locul de reşedinţă sau dacă dispun de poliţă de asigurare medicală. 
Referindu-se la subiectul respectiv, primarul general şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu numărul mare de armament şi muniţii deţinut ilegal de locuitorii municipiului, aducând în acest sens mai multe exemple de folosire a acestora. „De unde avem în municipiul Chişinău grenade sau cum e posibil ca în R. Moldova să cumperi muniţii la piaţă?”, a întrebat edilul capitalei, solicitând în acest sens Comisariatului General de Poliţie o informaţie cu privire la numărul persoanelor care deţin permise de port armă. 
În aceeaşi ordine de idei, Dorin Chirtoacă a afirmat că la începutul lunii curente a primit un demers din partea Guvernului R. Moldova, prin care a fost informat despre acordarea unui grant din partea Republicii Populare Chineze în valoare de 3,6 milioane dolari, pentru amplasarea sistemului de supraveghere video a siguranţei traficului rutier în municipiul Chişinău. Deşi procesul-verbal de acceptare a proiectului a fost semnat încă la data de 28 decembrie 2008, documentul a fost transmis Primăriei Chişinău abia peste 10 luni, imediat după instalarea noului Guvern.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău