• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Primarul General, Ion Ceban, a susținut o conferință de presă (VIDEO)

    Primarul General, Ion Ceban, a susținut o conferință de presă (VIDEO)

     11.05.2022 10:26    321 Accesări    

    Primarul General, Ion Ceban, a susținut astăzi o conferință de presă cu referire la oportunitatea ajustării tarifelor în transportul public de pasageri din municipiul Chișinău.

    Edilul capitalei a menționat că acest subiect va fi dezbătut de aleșii locali în cadrul ședinței de joi, 12 mai 2022, a Consiliului Municipal Chișinău.

    Necesitatea ajustării tarifelor este dictată de scumpirea carburanților, dar și de faptul că în Chișinău se atestă cel mai mic tarif pentru călătoria în transportul public, în raport cu alte raioane, precum și cu țările din regiune. Aceasta duce la un cost de subvenționare al Primăriei Chișinău către cele două regii de transport (troleibuze și autobuze) care se ridică de la 700 de milioane de lei la un miliard de lei, ceea ce pune în pericol activitatea și dezvoltarea de mai departe a parcurilor Î.M. RTEC și Î.M. PUA.

    „În toate timpurile, majorarea tarifelor a fost o decizie nepopulară pentru politicieni. În condițiile actuale însă, îmi asum decizia, deoarece este singura soluție pentru dezvoltarea transportului public din Chișinău și evitarea falimentării întreprinderilor. Nu este loc de politică!", a declarat Primarul General.

    Ion Ceban a menționat că municipalitatea a prevăzut în proiectul de ajustare a prețurilor, care se axează pe realitățile actuale, recomandat de experți, a unui amplu pachet social care conține subvenții pentru călători.

    Acestea se referă la faptul că toți pensionarii - 200 de mii de persoane, vor călători gratuit. În comparație cu un număr redus de cetățeni care în prezent călătoresc gratuit, iar alt număr de persoane procură abonamentele la preț redus. Circa 40 de mii de copii și elevi până în clasa 5-a, vor călători gratuit. În prezent, circulă doar copiii până la 7 ani. De asemenea, alte 18 categorii de de persoane, inclusiv cele vulnerabile, vor călători gratuit.

    Este foarte important și oamenii trebuie să cunoască!

    Prețul propus de 6 lei, va fi același, atât pentru Chișinău cât și pentru suburbii. Posesorii de abonamente vor putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă utilizează troleibuzul sau autobuzul, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat.

    Pentru posesorii de abonamente, dacă călătoresc mai mult cu transportul public, indiferent dacă e troleibuz sau autobuz, prețul unei călătorii poate fi chiar mai mic decât este astăzi, cel de 2 lei.

    Astfel, persoana care călătorește cu abonament poate merge zilnic în orice unitate de transport, troleibuz sau autobuz, în sectoarele capitalei sau spre suburbii, fără a scoate din buzunar bani suplimentari.