Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Pregătirea serviciilor municipale pentru buna desfășurare a sărbătorii Paștele Blajinilor

   1100

Primăria Municipiului Chișinău informează că de Paștele Blajinilor, va fi organizat transport public, din preajma Circului, ruta D și alte linii, pentru deplasarea cetățenilor la cimitirul „Sfântul Lazăr", strada Doina, în total cca 70 de unități de transport.

Ordinea publică la îmbarcarea pasagerilor pentru deplasare către și de la cimitir va fi asigurată de angajații poliției și de către carabinieri.

Totodată, vor fi organizate locuri de parcare pentru transportul privat, pe teritoriile gestionate de agenții economici din preajmă, în contextul când accesul transportului privat pe teritoriul cimitirului este restricționat.

De asemenea, la intrările principale în cimitirul „Sfântul Lazăr" vor fi amplasate echipaje pentru acordarea asistenței medicale urgente.

APL Chișinău face apel către cetățenii care merg la cimitir de Paștele Blajinilor, pentru a-și pomeni rudele și apropiații trecuți din viață, să dea dovadă de responsabilitate și să depoziteze deșeurile în containerele special amenajate pe teritoriu, pentru ca serviciile municipale să le poată evacua în timp util.