Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Un grav incendiu s-a produs în noaptea trecută în comuna Grătieşti

   2797

Doi copii minori, în vârstă de 7 şi 9 ani, şi-au pierdut viaţa în noaptea trecută în urma unui incendiu care le-a cuprins casa. Tragedia s-a produs în comuna Grătieşti, localitate din componenţa municipiului Chişinău. Potrivit Direcţiei situaţii excepţionale a municipiului, în urma incidentului a ars în întregime casa unui locuitor al comunei.

Cadavrele celor doi copii au fost depistate de către pompieri, în timp ce tatăl lor a reuşit să părăsească locuinţa. Conform datelor operative, bărbatul nu se afla în stare de ebrietate, însă nu a reuşit să salveze şi viaţa celorlalte două persoane.

Specialiştii afirmă că incidentul a fost cauzat, cel mai probabil, din cauza încălcărilor regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei. Pagubele materiale vor fi stabilite mai târziu.

În dimineaţa zilei de astăzi, la locul tragediei s-a deplasat primarul general Dorin Chirtoacă, primarul comunei Grătieşti, Valentina Patraş, dar şi specialiştii din domeniul protecţiei civile a Departamentului situaţii excepţionale.  

          Direcţia Relaţii Publice a                                 29.01.2008

          Primăriei mun. Chişinău