Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Pe ruta de microbuz nr. 166 au fost lansate noi unităţi de transport

   3258

Începând cu ziua de astăzi, pe ruta de microbuz nr. 166 circulă 20 de unităţi de transport noi. Acestea sunt produse în Ucraina şi au o capacitate de 28 de locuri.

Potrivit lui Veaceslav Ţernă, director al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, lansarea pe rute a noilor maşini este un prim pas pentru realizarea Concepţiei privind transportul public în municipiu, aprobată de Consiliul municipal Chişinău. Veaceslav Ţernă afirmă că iniţiativa de a schimba unităţile de transport aparţine administratorului rutei.

Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie susţine că mijloacele de transport respective vor circula conform graficului stabilit, la o diferenţă de 5 minute fiecare, vor staţiona doar în staţii şi în fiecare maşină va activa câte o taxatoare.  

Primarul general Dorin Chirtoacă, care a fost prezent la lansarea noilor unităţi de transport, a salutat iniţiativa administratorului rutei respective. Potrivit edilului Chişinăului,  înlocuirea microbuzelor un unităţi de transport noi pe rutele municipale a devenit o necesitate, după ce de la 1 ianuarie curent, conform unei Hotărâri de Guvern, microbuzele reutilate nu mai pot transporta pasageri. Dorin Chirtoacă a mai menţionat că mijloacele noi de transport asigură la nivelul corespunzător siguranţa şi confortul pasagerilor. După cum avea să remarce primarul general, aceste mijloace de transport şi-au demonstrat deja capacităţile tehnice, fiind antrenate de mai mulţi ani în transportarea pasagerilor în oraşul Kiev.

          Direcţia Relaţii Publice a                                 01.02.2008

          Primăriei mun. Chişinău