Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Video) Festivalul etniilor în Municipiul Chişinău, ediţia a XXII-a, cu genericul „Unitate prin diversitate”

   2130

Duminică, 17 septembrie, a.c., în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a avut loc tradiționalul eveniment care anual întrunește toate etniile din țara noastră.

La actuala ediție a festivalului cu genericul „Unitate prin diversitate”, au participat circa 60 de organizaţii etnoculturale, din raioanele republicii, inclusiv 19 asociații obștești etnoculturale din municipiul Chișinău.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Chișinău în parteneriat cu Agenția Relații Interetnice.

Activitățile dedicate festivalului etniilor au început cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, după care Primarul General, Ion Ceban, împreună cu reprezentații Primăriei, a vizitat curţile improvizate ale organizațiilor etnoculturale.

Edilul a comunicat cu reprezentanţii comunităţilor etnice, a admirat porturile populare, dansurile tradiționale și a gustat din bucatele etniilor conlocuitoare.

„Indiferent ce limbă vorbim, în ce regiune locuiește fiecare şi ce tradiții, bucate și port popular are, reprezentăm cu toții Republica Moldova.

Avem multe comunităţi etnice în Republica Moldova, inclusiv pe teritoriul Chişinăului. Suntem bogaţi în culturi, tradiţii şi obiceiuri. Trebuie să păstrăm această bogăţie care ne defineşte şi în acelaşi timp ne deosebește”, a conchis Ion Ceban.

Festivalul Etniilor în Municipiul Chișinău este la cea de-a XXII-a ediție. Pentru susţinerea acestui domeniu în ultimii ani municipalitatea a majorat bugetul de 10 ori.