Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Cursuri de accesare a fondurilor europene nerambursabile pentru cetățeni din Republica Moldova, finanțate de Guvernul României

   1324

Consiliul Județean Suceava a început implementarea proiectului „Specializarea partenerilor din Republica Moldova în managementul proiectelor”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Acțiunile cuprinse în proiect, în valoare de 143.293,50 lei, se vor desfășura până la data de 30 noiembrie 2023.

Obiectivul general al acțiunii este creșterea capacității de accesare a fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru 30 de persoane din Republica Moldova, demers care va contribui la formarea noii generații care să reprezinte interesele României în ceea ce privește Republica Moldova, respectiv aderarea acesteia la Uniunea Europeană într-un timp cât mai scurt.

Concret, proiectul își propune perfecționarea a 30 de persoane din cadrul unităților administrativ-teritoriale din Republica Moldova, partenere cu județul Suceava (orașul Cricova, municipiul Chișinău și raioanele Soroca, Ștefan Vodă, Sîngerei și Rîșcani), în vederea atragerii de fonduri nerambursabile prin participarea la un curs de specializare în ocupația de Manager proiect, acreditat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației din România.

Totodată, va avea loc un schimb de experiență între participanții la cursul de specializare din Republica Moldova și specialiști din domeniul managementului proiectelor de la nivelul județului Suceava.

Tot în cadrul acestui proiect, este inclusă vizitarea de către participanții la curs a unor obiective din județul Suceava, realizate cu finanțare europeană nerambursabilă.

La baza cooperării între România și Republica Moldova, respectiv între județul Suceava și 6 unități administrativ-teritoriale cu care s-au încheiat acorduri și înțelegeri de colaborare, stau unele criterii fundamentale, printre care susținerea parcursului european al Republicii Moldova, consolidarea principiilor și valorilor europene, implementarea măsurilor de reformă și modernizare a țării.

Republica Moldova a obținut statutul de stat-candidat la UE și, din această perspectivă, beneficiază de fonduri nerambursabile care ar putea schimba în bine viața cetățenilor moldoveni.

Din discuțiile purtate cu partenerii din Republica Moldova, în cadrul întâlnirilor organizate în cadrul acțiunilor noastre comune, s-a desprins ideea unui nou proiect, care ar putea rezolva o problemă identificată la nivelul resursei umane din cadrul instituțiilor partenere și anume, lipsa specializărilor în managementul proiectelor cu finanțare externă sau guvernamentală.

Date de contact: Consiliul Județean Suceava – Beneficiar al proiectului, http://cjsuceava.ro/ro/specializarea-partenerilor-din-republica-moldova-in-managementul- proiectelor/acasa, Coordonator proiect – Gabriela Dugan, Șef serviciu, Serviciul diasporă, parteneriate externe și protocol, tel 0747054503, e-mail: gabrieladugan@cjsuceava.ro