Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Forumul Municipal al Partenerilor în domeniul protecției drepturilor copilului (VIDEO)

   1699

Primarul General, Ion Ceban, a participat vineri la lucrările Forumului Municipal al partenerilor în domeniul Protecției Drepturilor Copilului, care s-a desfășurat atât în format fizic, cât și online.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor de stat, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, șefii de subdiviziuni din cadrul APL Chișinău, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de profil și ai mediului academic etc.

Edilul capitalei a ținut să mulțumească partenerilor de dezvoltare, în special UNICEF Moldova, pentru suportul acordat în realizarea documentelor de politici pentru domeniul protecției copilului. Totodată, Ion Ceban a menționat că municipalitatea va asigura monitorizarea și implementarea Strategiei privind protecția drepturilor copilului pentru anii 2020-2025 și a obiectivelor stabilite. „Cred că realizarea celor planificate vor avea un impact rezultativ, astfel ca mai multe situații de risc pentru copii să fie prevenite și mai puțini minori separați de părinți să fie încadrați în instituțiile rezidențiale”, a mai spus Primarul.

Scopul organizării Forumului constă în prezentarea politicilor municipale cu privire la protecția copilului și atragerea partenerilor pentru realizarea cu succes a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei municipale pentru protecția drepturilor copilului 2020-2025, cât și crearea platformei de discuții și colaborarea între reprezentanții autorităților publice, partenerii de dezvoltarea și societatea civilă pentru implementarea Planului de acțiuni 2022-2025.                                                                                                    

La evidența Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului se află diferite categorii de copii, inclusiv 4379 copii aflați în situații de risc și 624 copii separați de părinți.  

Anual, pentru serviciile sociale, în bugetul municipal sunt prevăzuți peste 800 milioane de lei.