• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Proiectele desfășurate la nivelul sectorului Buiucani

    Proiectele desfășurate la nivelul sectorului Buiucani

     26.06.2020 14:35    137 Accesări    

    Proiectele realizate şi care se sunt în derulare în sectorul Buiucani. 

    1.     Pentru Parcul „Alunelul" se planifică modernizări. Sectorul 6 municipiul București oferă 16 milioane de lei pentru lucrările de reabilitare. În prezent sunt desfășurate licitațiile necesare, iar începutul lucrărilor este estimat pentru finele lunii iulie. Aici urmează să fie reabilitat teatrul de vară, mobilierul urban, havuzul etc.

    2.     În parcul „La Izvor" lucrările de reabilitare vor începe în curând, pentru că Pretura este la etapa de semnare a contractului. Renovarea se va desfășura pe parcursul a 3 luni. Proiectul de reabilitare presupune 5 etape, printre care: amenajarea terenului de fotbal pe plajă, care este deja în construcție. Va fi primul obiectiv de acest profil din zona de Sud-Est a Europei, care va corespunde standardelor FIFA.

    3.     Reabilitarea străzii Ghidighici. Aici va fi construit un trotuar adiacent străzii și o parcare pentru automobile pentru 460 de locuri. Deocamdată există o problemă legată de parcare, deoarece este aplicat sechestru pe teren de o instanță anterioară.

    4.     Scuarul din strada Bucurie este finalizat, iar în această seară se va aplica marcajul pentru parcări și pentru bicicliști. Porțiunea de drum din preajmă va fi redeschisă după ce 20 de ani în care fost blocată. A fost instalat iluminatul, amenajate pistele pietonale și mobilierul urban.

    5.     La scuarul str. Ion Pelivan, luni, se începe instalarea sistemului de irigare și iluminatul public. Mobilierul urban este comandat. În 2 săptămâni lucrările vor fi finalizate. Totodată are loc reabilitarea străzii.

    6.     În această săptămână, au început lucrările de curățare a albiei râului Durlești și evacuare a nămolului, pe perimetrul str. Gheorghe Codreanu - intrarea pe teritoriul CIE „Moldexpo". Râul nu a fost curățat mai bine de 30 de ani. După fiecare ploaie, erau inundate subsolurile blocurilor de locuințe și casele individuale din zonă. Lucrările de curățare a albiei râului sunt prevăzute pentru un termen de 2 săptămâni,

    7.     Gheretele amplasate în fața pieței „Delfin": proprietarii au primit prescripții de evacuare a obiectivelor de sinestătător până la 1 iulie. În caz contrar acestea vor fi evacuate forțat.

    8.     Pe str. A. Mateevici va fi reabilitată zona pietonală. Lucrările vor începe pe 6 iulie, a.c.

    9.     Pe terenul fostei stații terminus a liniei de microbuz nr. 121 va fi amenajat un scuar. Lucrările au început joi și prevăd instalarea iluminatului public, mobilier și amenajate alei pietonale. Termenul de executare a lucrărilor este 1 august 2020.

    10.   Scuarul din str. Grigore Alexandrescu, la intrarea dinspre CIE „Moldexpo" va fi amenajat. Spațiul va fi transformat în zonă pietonală. Accesul mașinilor va fi interzis.

    11.   Aleea pietonală din str. Liviu Deleanu este în lucru, iar către 20 iulie se prevede darea în exploatare.

    12.   Pe dimensiunea: str. Nicolae Costin - Calea Ieșilor se află la a doua etapă de amenajare aleea pietonală.

    13.   Va fi reabilitată zona de la Onisifor Ghibu, astfel, spațiul va fi redenumit scuarul Riga la Chișinău. Lucrările sunt pe rol. Acestea vor fi finanțate de Sectorul 3 al orașului Riga.

    14.   În prezent este în lucru proiectul de reabilitare a zonei din Calea Ieșilor 1/7. Zona va fi transformată într-un scuar cu mobilier urban. Anterior zonă era folosită de comercianții ambulanți.

    15.   Pentru una din cele 3 subterane din sectorul Buiucani, lucrările vor începe în următoarele 2 săptămâni. Intervenția a început cu demolarea pavilioanelor de la intrarea în subterane.