• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Tabere de vară tematice, în regim online, pentru elevii din municipiul Chișinău

    Tabere de vară tematice, în regim online, pentru elevii din municipiul Chișinău

     29.05.2020 08:48    682 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău vine cu un nou proiect pentru copiii de vârstă școlară, în contextul în care, în această vară, taberele de odihnă nu vor activa.

    Astfel, Directia generală educație, tineret și sport vine cu o ofertă, începând cu 1 iunie, a.c., prin organizarea taberelor de vară cu activități organizate la distanță, pe parcursul întregii luni.

    Ateliere virtuale vor fi propuse de către 11 instituții de învățământ extrașcolar.

    Părinții și copii din municipiu vor selecta dintr-o gamă variată, activitatea dorită și împreună cu organizatorii, vor putea să-și valorifice îndemânarea, creativitatea și talentul. Astfel, în perioada vacanței, elevii vor avea posibilitatea să continue activitățile preferate în diverse domenii.

    Oferta va fi deschisă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani.