Desemnarea câștigătorului concursului privind decorarea pasajului subteran din bd. C. Negruzzi

   2502

Primăria municipiului Chișinău a desemnat câștigătorul concursului de idei „Caractere urbane", pentru expunerea artistică a interiorului pasajului subteran din bd. Constantin Negruzzi, sectorul Centru al capitalei.

Astfel, din cele 5 schițe admise la concurs, Comisia de profil a decis că lucrarea lui Eugen Prodan, care reprezintă o grafică urbană este cea câștigătoare.

Autorul este din Chișinău și este de profesie arhitect. A absolvit școala de pictură „A. Șciusev" din capitală, iar studiile universitare și le-a făcut la Istanbul. Despre lucrarea înaintată pentru concurs, Eugen Prodan spune că a fost un experiment pentru el, iar cea care l-a inspirat este fiica sa de 7 ani, pe care o protejează mereu, ca orice părinte.

Schița reprezintă o zebră care salvează vieți, iar copiii pot alerga și se pot bucura de momentele de fericire într-un cadru fără pericole. (Este o grafică ce implică mai puține culori).

Concursul a fost organizat în perioada iulie-august, a.c.,  la care au participat artiști de profilul: arte vizuale, pictură de șevalet (pânză), pictură murală, design grafic, ilustratori, graffitieri etc.

Inițiativa are drept scop promovarea artiștilor autohtoni (locali) și oferirea unei platforme pentru manifestare artistică, implicarea artiștilor plastici la revitalizarea pasajului pietonal, pentru atragerea turiștilor și a oaspeților capitalei; sensibilizarea cetățenilor privind traversarea regulamentară a străzii; aprecierea libertății de creaţie în promovarea culturii și a valorilor estetice ale Chișinăului.

Executarea picturii în pasajul pietonal subteran este prevăzută pentru prima decadă a lunii septembrie 2019