• vezi mai mult
    Ședința Comisiei pentru protecție socială, ocrotirea sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice   
    Ceremonia de premiere a învingătorilor Concursului municipal de fotografie, organizat cu prilejul aniversării a 582-a a orașului Chișinău   
    Vizita primarului general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, pe şantierul din bd. Moscova, 11   
    Şedinţa operativă a serviciilor Primăriei Chişinău   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Inspectarea șantierelor de lucru din capitală

    Inspectarea șantierelor de lucru din capitală

     20.09.2018    227 Accesări    

    Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, a inspectat astăzi lucrările de reparație a străzii Schinoasa din sectorul Centru al capitalei.

    Autoritățile municipale au decis renovarea unui segment de drum, care a fost afectat de viiturile formate în urma ploilor și făcea dificilă circulația rutieră și a locatarilor din zonă. Astfel, drumarii au intervenit pe o lungime de 106 metri liniari de stradă, iar din bugetul municipal în acest sens au fost alocați 460 mii lei. 

    În urma inspectării șantierului, Ruslan Codreanu a apreciat munca drumarilor, care se află la etapa finală. „Sperăm că acest tronson va rezista ani buni, pentru că s-a intervenit atât la fundația drumului, cât și la așternerea a două straturi de asfalt", a menționat edilul capitalei.

    De asemenea, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a inspectat alte două șantiere aflate în vecinătate, cele de pe adresele str. Pietrarilor, 2A și șos. Hâncești, 70/3 și 70/4, unde au loc lucrări de reabilitare a curților blocurilor de locuințe. Aici intervenția serviciilor municipale vizează reparația căilor de acces și a trotuarelor, iar în perioada următoare va fi reabilitat iluminatul public și spațiile verzi.

    Un alt cartier din preajmă, care va fi reparat până la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul campaniei municipale de reabilitare a curților blocurilor de locuințe, este cel de pe adresa strada Pietrarilor, 14/1, 14/2, 14/3 și 14/4.