Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Peste 4300 de persoane vaccinate antiCOVID-19 la maratonul de sâmbătă, de la Palatul Republicii

   1466

Primăria municipiului Chișinău informează că 4362 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19, sâmbătă, în cadrul celui de-al treilea maraton organizat de APL Chișinău și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu disponibilitatea serului Sputnik V.

Luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, Primarul General, Ion Ceban, a mulțumit tuturor instituțiilor implicate în buna desfășurare a evenimentului, inclusiv subdiviziunile municipale, IMSP SCM „Sfânta Treime", regiile, Ministerul Sănătății, Mitropoliei Moldovei etc.

Edilul a ținut să precizeze că din cele 20 mii de doze de vaccin Sputnic-V, repartizate recent statului, 3 mii au fost distribuite municipiului Chișinău, iar Primăria a decis organizarea unui nou maraton, pentru a depăși tot felul de insinuări și interpretări care apar în spațiul public, referitor la disponibilitatea serurilor preferate mai mult de cetățeni.

„Totul a fost deschis, transparent și nu mai vrem ca în societate să mai apară astfel de zvonuri. Avem rezultate bune și un număr tot mai mare de persoane vaccinate. Iar cât privește rapelul pentru Sputnic V, probabil vom organiza din nou un maraton. Vom stabili cu specialiștii și vom informa suplimentar", a mai spus Primarul.

La maratonul de sâmbătă, autoritățile municipale au creat condiții bune pentru organizarea accesului oamenilor la vaccinare, inclusiv spațiul de așteptare în preajma copacilor, la umbră. De asemenea, au fost amplasate bănci, corturi, apă potabilă și WC-uri ecologice.

APL Chișinău reamintește că în municipiu sunt organizate peste 70 de puncte de imunizare împotriva COVID-19, pentru ca cei indeciși, deocamdată, să se imunizeze în perioada următoare. De asemenea sunt disponibile echipe mobile, care se pot deplasa la solicitare, la domiciliul persoanelor cu dizabilități sau a celor de vârstă înaintată pentru vaccinare. Mai mult, există și cele 2 unități mobile: un troleibuz și un autobuz, care vor activa și pe parcursul lunii iulie, a.c., în toate sectoarele și suburbiile Chișinăului.