Ședința CMC anunțată la solicitarea a 1/3 din numărul consilierilor nu a avut loc din lipsă de cvorum

https://www.chisinau.md/ro/sedinta-cmc-anuntata-la-solicitarea-a-13-din-numarul-consilierilor-20292_245689.html

Ședința Consiliului municipal Chișinău, anunțată pentru astăzi, la inițiativa a o treime din numărul aleșilor locali nu a avut loc din lipsă de cvorum.

În sală au fost prezenți 23 de aleși locali, iar secretarul interimar al Consiliului, Adrian Talmaci, a precizat că pentru a începe ședința este necesară prezența majorității consilierilor aleși, adică 26 de persoane.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a ținut să precizeze că Primăria capitalei, la această etapă nu este implicată în campania de alegeri, astfel edilul a solicitat ca politica legată de scrutinul electoral să aibă loc în afara ușilor clădirii Executivului, cât și a Consiliului municipal Chișinău, făcând referire la tentativele unor consilieri, candidați la funcția de deputat, care încearcă să-și promoveze agenda politică.

 

 

15.06.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md