Reorganizarea liceului „M. Lomonosov" în Complex Educațional

https://www.chisinau.md/ro/reorganizarea-liceului-m-lomonosov-in-complex-educational-20292_244802.html

Primăria municipiului Chișinău informează că Liceul Teoretic „M. Lomonosov", din str. Gh. Madan, 83, sectorul Râșcani, va fi reorganizat în complex educațional, care va include și treapta preșcolară.

Astfel, municipalitatea a decis să repare capital două blocuri nefuncționale,  V și G, din cele 4 ale instituției, unde vor fi deschise 4 grupe de grădiniță, cu o capacitate totală de 100 de locuri. În acest scop, în bugetul municipal au fost prevăzuți 4,9 milioane de lei, iar lucrările de reparație au început în săptămâna curentă.

Prin aceste modernizări și investiții, Primăria Chișinău își propune să crească gradul de instituționalizare a copiilor din cartierul respectiv, în condițiile când acolo se construiesc blocuri noi multietajate, dar capacitatea instituțiilor preșcolare existente nu satisface cererea din partea părinților. Mai mult, nici în comuna Grătiești, suburbie a capitalei, nu există grădinițe cu studiere în limba rusă.  

Teritoriul și spațiile de care dispune instituția permit organizarea procesului educațional în clădiri diferite, în dependență de treptele de studiu, iar suprafața terenului de sport permite divizarea acestuia, spre a fi utilizat pentru necesitățile treptei preșcolare, dar și pentru ciclurile școlare: primar/gimnazial/liceal.

E de menționat că Liceul Teoretic „M. Lomonosov", cu studiere în limba rusă, utilizează în prezent doar jumătate din sălile de clasă disponibile, iar decizia de a conserva 2 blocuri ale instituției educaționale a fost luat în anul 2003, ca urmare a reducerii numărului de elevi. Mai mult, din cauza că finanțarea școlilor se efectuează în dependență de numărul de elevi, în ultimii ani, liceul „M. Lomonosov" nu-și poate administra eficient spațiile. Capacitatea de proiect a clădirii este de 1568 de locuri, pe o suprafață de teren de 3,49 ha. 

 

 

14.11.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md