Reabilitarea trotuarelor de pe strada Nicolae Testemițanu

https://www.chisinau.md/ro/reabilitarea-trotuarelor-de-pe-strada-nicolae-testemitanu-20292_243981.html

Primăria municipiului Chișinău informează că în prezent are loc turnarea stratului de asfalt pe trotuarele străzii Nicolae Testemițanu, pe tronsonul: str. Grenoble - str. Vl. Korolenco.

Intervenția pe spațiile pietonale se desfășoară în complex cu cea de pe strada Ion Inculeț. Costul lucrărilor este de cca 5 milioane lei, urmând a fi reabilitată o suprafață de 8400 m² de trotuare.

Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru luna august, a.c.

Reabilitare a carosabilului de pe str. N. Testemițanu prevede un volum de lucrări de 21 mii m², iar costul lucrărilor de este de 10,6 milioane lei.

În prezent, în capitală se mai află în reparații: străzile N. Costin, Ion Inculeț și Ion Pelivan. De asemenea, sunt în desfășurare lucrări de reabilitare a zonelor pietonale de pe străzile: M. Sadoveanu,  bd. Moscova, bd. Mircea cel Bătrân și str. N. Zelinski. 

 

 

14.05.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md