Pregătirea instituțiilor educaționale către noul an de studii 2023-2024

https://www.chisinau.md/ro/pregatirea-institutiilor-educationale-catre-noul-an-de-studii-2023-2024-20292_274726.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că luni și marți (28 și 29 august 2023), 5 echipe de verificare, create prin ordinul Direcției generale educație, tineret și sport se vor deplasa la instituțiile de învățământ de pe teritoriul municipiului: școli primare, gimnazii și licee pentru a verifica pregătirea acestora către noul an școlar 2023 – 2024. Această evaluare vizează aspecte precum infrastructura școlară, resursele didactice, echipamentele tehnice și capacitatea de a răspunde nevoilor educaționale a comunității.

Din componența comisiilor fac parte reprezentanți ai DGETS și ai direcțiilor sectoriale. Totodată, au fost incluși și reprezentanți ai Centrului de Sănătate Publică Chișinău și ai Direcției teritoriale pentru siguranța alimentelor, la solicitarea entităților enunțate.

Scopul trecerii în revistă a pregătirii instituțiilor de învățământ este asigurarea ca toți elevii și copiii din municipiul Chișinău vor avea acces la un mediu educațional sigur și de calitate în noul an școlar.

Sistemul educațional municipal include 150 de instituții de învățământ primar și secundar, 168 de instituții preșcolare, 27- extrașcolare și 2 centre de profil.

În ultimii 5 ani, în 51 de instituții de învățământ din municipiu au fost desfășurate reparații capitale, 7 instituții au fost modernizate /extinse. De asemenea au fost deschise 9 grădinițe și 132 de grupe în instituțiile preșcolare.

Mai mult, alte 9 instituții secundare au fost reorganizate, au fost instituite 6 unități cu predare mixtă, iar în 18 instituții a fost finisat Proiectul de eficiență energetică.

În prezent, în cadrul instituțiilor municipale din domeniul educației activează peste 16 mii de unități de personal, dintre care 10 mii sunt cadre didactice.

28.08.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md