Municipalitatea a achiziționat un nou lot de troleibuze rulate

https://www.chisinau.md/ro/municipalitatea-a-achizitionat-un-nou-lot-de-troleibuze-rulate-20292_276521.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că, până la finele lunii mai 2024, la Chișinău va sosi un nou lot de troleibuze rulate, achiziționate de municipalitate, dintre care 7 unități articulate și 18 clasice.  

Anunțul în acest sens a fost făcut de Primarul General, Ion Ceban, luni, în cadrul ședinței operative săptămânale.

Edilul a menționat că pentru municipalitate acum sunt o prioritate troleibuzele de capacitate sporită (articulate), pentru a face față fluxului mare de pasageri, care va veni odată cu începerea noului an școlar (1 septembrie).

Toate troleibuzele achiziționate vor parcurge verificările tehnice și estetice şi va fi asigurată mentenanța.

E de menționat că din lotul nou achiziționat, 7 troleibuze articulate sunt aduse din Austria, or. Salzburg, iar cele 18 unități clasice vin din Riga, Letonia. Acestea urmează să ajungă la Chișinău pana la sfârșitul lunii mai, a. c.

În prezent, în dotarea Î.M. „Regia Transport Electric Chişinău” se află circa 400 de troleibuze, iar pana la sfârșitul anului 2024 va fi completată cu încă 43 de unități, achiziționate recent din Riga, Letonia.  

Primăria Chișinău a reușit să achiziţioneze în ultimii ani un număr record de unități de transport: peste 300 de troleibuze și autobuze.

Grație achizițiilor din ultimii ani din domeniul transportului, autobuzele vechi au fost scoase de pe rute, din troleibuzele vechi au rămas puține (vreo 10), iar chișinăuienii simt diferența.

În context, informăm că întreprinderile RTEC şi PUA angajează șoferi, iar salariile acestora variază între 12 mii și 20 de mii de lei.

29.04.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md