Evacuarea gheretelor amplasate ilegal pe trotuarul de pe strada Armenească

https://www.chisinau.md/ro/evacuarea-gheretelor-amplasate-ilegal-pe-trotuarul-de-pe-strada-armeneasca-20292_244217.html

Primăria municpiului Chișinău informează că astăzi a început procesul de demolare şi evacuare a 30 de gherete de pe trotuarul din str. Armenească, de la intrarea în Piața Centrală din capitală.  

Agentul economic, care deține aceste gherete are contractul de arendă funciară expirat. Acesta a fost somat în repetate rânduri să îşi evacueze unitățile de comerț, dar a refuzat să se conformeze solicitărilor municipalității.  

Lucrările de evacuare sunt executate de serviciile Preturii sectorului Centru, care îşi rezervă dreptul de a-l acționa în instanță de judecată pe agentul economic, pentru a recupera cheltuielile de evacuare. 

În context, primarul general, Ion Ceban, a menționat că o porțiune de trotuar, din  perimetrul unde sunt amplasate gheretele a fost privatizat anterior de la Piaţa Centrală și este delimitat, prin cuie metalice bătute în asfalt de-a lungul trotuarului. „Curăţarea oraşului de unitățile de comerț instalate ilegal, va continua! Capitala trebuie să respire fără gherete, tonete şi pavilioane pestrițe, care sufocă oraşul", a conchis edilul capitalei.

E de menționat că după evacuarea gheretelor, pe acest tronson de stradă vor fi amenajate locuri de parcare.

 

 

02.07.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md