Cernăuţi, Ucraina

https://www.chisinau.md/ro/cernauti-ucraina-20778_271072.html

Cernăuți este un oraș și centru administrativ, politic și economic al regiunii cu același nume din vestul Ucrainei (Nordul Bucovinei). Orașul este străbătut de râul Prut și cuprinde  o suprafață de aproximativ 150 km2. Orașul se învecinează cu Moldova și România, regiunile Ivano-Frankivsk, Ternopil și Khmelnitsky din Ucraina.

Acordul de înfrăţire a fost semnat pe 14 octombrie 2014, la Chișinău, Republica Moldova de către Domnul Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău şi Domnul Oleksiy Kaspruk, Primar al municipiului Cernăuți.

În anul 2015 a fost inițiată colaborarea trilaterală Mannheim-Chișinău-Cernăuți, printr-o vizită oficială organizată la Cernăuți, care a pus bazele scrierii și aplicării în 2017 a unei propuneri de proiect în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. Partea germană a depus aplicația pentru obținerea finanțării din partea Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

Astfel, a fost asigurată colaborarea trilaterală cu orașele înfrățite Mannheim din Germania și Cernăuți din Ucraina, prin proiectul „Regândirea spațiului public. Cetățenii își modelează viitorul." (2017-2019), în cadrul Proiectelor de parteneriat pentru dezvoltare locală durabilă (NAKOPA), finanțat de Engagement Global gGmbH, Agenția de Servicii a Comunităților într-o singură Lume (SKEW) în numele Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Scopul proiectului este reabilitarea unui spațiu public din orașele Chișinău și Cernăuți, prin procese civile participative preluate de la partea germană. Din grantul oferit de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și contribuția proprie a municipiului Chișinău, în sectorul centru al capitalei a fost reamenajat scuarul "George Coșbuc", de la intersecția străzilor Alexandru Hâjdeu și George Coșbuc.

În perioada 1-4 august, 2019, o delegație a Primăriei municipiului Chișinău a participat la evenimentul de inaugurare a spațiului public reabilitat în orașul Cernăuți, Ucraina, în contextul Proiectul trilateral Mannheim - Chișinău - Cernăuți „Regândirea spațiului public. Cetățenii își modelează viitorul" (2017-2019).

Pe parcursul anilor au fost întreprinse vizite de lucru bilaterale între Chișinău și Cernăuți. De asemenea a fost semnat protocolul de colaborare între localităţile Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi, care prevede colaborarea în domeniile cultural, educaţional şi cel al administraţiei locale.

Anual, Primăria Cernăuți organizează sărbătoarea dedicată Zilei orașului Cernăuți și Târgul Sfântului Petru, la care este invitată și o delegație oficială a Primăriei municipiului Chișinău. Primăria municipiului Chișinău transmite invitații și primește delegații din orașele înfrățite și partenere, cu ocazia Hramului orașului Chișinău. 

 

 

16.10.2019

© 2023. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate