Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Oferta centrelor extrașcolare din municipiul Chișinău în vederea organizării taberelor de vară

   693

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada estivală curentă, începând cu 1 iunie și până la 30 iunie 2024, vor fi organizate tabere vocaționale în cadrul celor 13 instituții extrașcolare din municipiul Chișinău, în scopul întremării și odihnei copiilor.

Oferta de activități și programe educaționale, oferite de instituțiile extrașcolare din municipiul Chișinău, pentru vara anului 2024.

Taberele de vară vocaționale sunt o oportunitate pentru copii și tineri de a se implica în activități educaționale captivante pe toată perioada lunii iunie: de la explorarea naturii – la învățarea unui nou instrument muzical sau a unei tehnici artistice.

Taberele vocaționale oferă o gamă variată de programe pentru toate gusturile și interesele.

Centrul de creație a copiilor „Floarea Soarelui” va găzdui tabere de pictură, fotografie și artă decorativă, unde copiii își pot dezvolta talentele artistice și pot explora creativitatea într-un mediu distractiv și stimulativ.

Pentru aventurierii în devenire, Stația orășenească a tinerilor turiști propune tabere de turism montan și pedestru, oferind ocazia de a descoperi frumusețile naturii și de a învăța abilități de supraviețuire în aer liber.

Pentru cei pasionați de teatru și dramaturgie, Centrul de activitate extrașcolară „Curcubeul” va organiza tabere de teatru și creație literară, unde copiii pot să-și dezvolte talentul actoricesc și să exploreze arta vorbirii.

Misiunea celor 13 instituții extrașcolare din municipiu este să ofere copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 21 de ani oportunități de dezvoltare personală, culturală și sportivă.

Aceste programe au rolul de a îmbunătăți abilitățile și pasiunile elevilor, oferindu-le șanse de a descoperi și explora noi domenii de interes.

Încurajăm părinții și copiii să examineze aceste opțiuni și să se înscrie în programele care corespund intereselor și aspirațiilor lor.

Această experiență suplimentară poate contribui semnificativ la dezvoltarea lor personală și la îmbogățirea experienței de viață.

Taberele vocaționale din cadrul Centrelor extrașcolare vor activa în perioada: 1 iunie - 30 iunie, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00.

Pentru mai multe informații despre înscriere și detalii despre fiecare instituție extrașcolară, vă rugăm să contactați direct instituția de interes sau să vizitați site-ul web al DGETS - extrascolar.md. Aici puteți vedea mai multe detalii despre specificul taberelor și activități de care puteți beneficia.