În perioada de trecere de la versiunea veche la cea nouă, ambele site-uri vor funcționa în paralel.
Informația a fost migrată și referențiață. La moment compartimentele sunt aranjate conform versiunii vechi pentru a facilita regăsirea rapidă a informației.

În Parcul Râșcani vor fi restabilite zonele destinate educației copiilor privind siguranța rutieră

   388

Primăria Municipiului Chișinău informează că în contextul desfășurării lucrărilor de renovare etapizată a infrastructurii Parcului Râșcani din capitală, sunt în proces de restabilire unele zone din parc, care erau destinate anterior educației copiilor privind siguranța rutieră.

Astfel, conform reprezentanților preturii sectorului Râșcani, în proces de realizare este proiectul care prevede amenajarea unui spațiu prevăzut cu indicatoare rutiere, marcaje rutiere, precum și semafoare portative, denumit generic „Orășelul de siguranță rutieră pentru copii".

În acest loc special amenajat cei mici vor putea studia regulile de siguranță rutieră și importanța respectării acesteia. Copiii vor avea ocazia să facă lecții teoretice și practice, astfel încât să cunoască, aflându-se într-un loc public, cum să traverseze corect strada sau să conducă bicicleta.

Proiectul de amenajare a infrastructurii este realizat de municipalitate după schița avizată de Inspectoratul General al Poliției, conform unui concept susținut de Ministerul Federal de Interne al Germaniei, care a contribuit cu inventarul necesar destinat zonei de siguranță a copiilor.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Citeste cu voce textul selectat WAY Linkuri WAY