Suspendarea parțială a traficului rutier pe str. M. Kogălniceanu intersecție cu str. Ismail
În ziua Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră" primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ceremonia de depunere de flori a continuat pe Aleea Clasicilor. La eveniment au participat consilieri ai Consiliului municipal Chişinău, angajaţi ai primăriei, membri ai corpului diplomatic, distinse personalităţi din Republica Moldova.
În discursul său rostit la bustul marelui nostru inaintas Mihai Eminescu, Dorin Chirtoacă a subliniat că Sărbătoarea Naţională „Limba Noastră cea Română" este o sărbătoare a „demnităţii şi libertăţii", care remarcă o valoare fundamentală pentru poporul nostru. „Suntem unicul popor care are o astfel de sărbătoare şi să ne bucurăm de ea din tot sufletul", a mai spus primarul.
Pe parcursul zilei edilul capitalei va participa şi la alte evenimente consacrate Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră". La ora 12.00 se va deschide Salonul Internaţional de Carte, ediţia XVI-a, consacrat împlinirii a 175 de ani de la fondarea Bibliotecii Naţionale, la ora 13.00 la Cimitirul central din strada Armenească va avea loc un parastas de pomenire a înaintaşilor, iar la ora 14.00 la Centrul Expoziţional Brâncuşi va fi inaugurată o expoziţie.
Municipalitatea a planificat şi alte manifestări cultural-artistice. Astfel cu începere de la ora 11.00 vor avea loc concerte, expoziţii, lansări de carte, organizate pe platourile sectoarelor, oraşelor, satelor şi comunelor municipiului Chişinău.
Începând cu ora 15.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale este prevăzut desfăşurarea unui program de concert susţinut de interpreţi şi formaţii de copii. Spectacolul festiv consacrat sărbătorii, va începe la 17.30. La 19.30 va evolua interpretul român Tudor Gheorghe, iar la 20.30 va începe un spectacol de divertisment cu participarea interpreţilor autohtoni de muzică populară şi uşoară.
Direcţia Relaţii Publice a 31.08.2007
Primăriei mun. Chişinău