Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Funcționarea grupelor cu program prelungit în instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău

   1692

Primăria Municipiului Chișinău informează că în anul de studii 2023-2024, în clasele cu regim prelungit au fost înscriși 38679 de elevi, organizați în 1114 grupe din 124 de instituții educaționale, primare și secundare.

Municipalitatea a acordat suport financiar instituțiilor de învățământ și în acest an de studii, pentru activitatea grupelor cu program prelungit, astfel, salarizarea în acest scop este efectuată din sursele bugetare, iar 20 la sută din copii, care provin din familii social-vulnerabile sunt alimentați gratuit. Pentru restul copiilor care frecventează grupele cu program prelungit, costul alimentației este suportat de către părinți.

Amintim că grupele cu program prelungit au fost aprobate la solicitarea managerilor instituțiilor de învățământ, având durate de 3 și de 6 ore.

APL Chișinău reiterează că sunt interzise categoric orice fel de plăți formale sau informale de la părinții ai căror copii frecventează grupele cu program prelungit.

Cât privește asigurarea alimentației elevilor în noul an de studii 2023 – 2024, informăm că procesul dat este organizat în 120 de instituții primare și secundare, conform meniurilor-model aprobate de Centrul municipal de sănătate publică. Totodată, timp de 2 săptămâni elevii din 8 instituții elevii sunt alimentați la pachet, în condițiile când în blocurile alimentare sunt spre finalizare lucrările de reparații. 

În altă ordine de idei, informăm că în 35 de instituții educaționale din municipiu activează clase cu profil, inițiativă care există doar în școlile din capitală și din suburbii, iar în acest scop, pentru anul curent, APL Chișinău a alocat cca 80 milioane de lei.

Astfel, pe parcursul anului de studii 2023-2024 vor activa clase cu profilul arte în 13 unități școlare, arte plastic – 10 instituții, artă teatrală  - 9 instituții, coregrafie – 6 instituții și fotbal în 14 instituții.

În total, în clasele cu profil vocațional studiază 12413 elevi, inclusiv în clasele primare – 5841 de elevi, în gimnaziu – 6334 și în liceu – 238 de elevi.