Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Ministrul Administrației Teritoriale și Infrastructurii al Republicii Armenia

   709

Primarul General, Ion Ceban, care desfășoară zilele acestea o vizită oficială la Erevan, a avut luni o întrevedere cu Ministrul Administrației Teritoriale și a Infrastructurii al Republicii Armenia, Gnel Sanosyan.

Cei doi oficiali au discutat despre proiectele promovate de Minister și despre cooperarea cu autoritățile publice locale.

Ministrul a vorbit despre proiectele implementate de Armenia, în special „Green City”, tehnologiile energetice și proiectele de transformare digitală.

La rândul său, Ion Ceban a comunicat despre experiențele Chișinăului, despre perspective și viziuni asupra dezvoltării capitalei pe diverse domenii.

Totodată, Primarul de Chișinău și-a exprimat deschiderea pentru colaborare, pentru schimb de experiență și implementarea de proiecte comune.