Mannheim, Germania

  2450

Mannheim este cel de-al doilea mare oraş din landul Baden-Wuerttemberg, care se află în centrul unghiului format de râurile Rhein şi Neckar şi reuşeşte să-şi uimească vizitatorii prin multitudinea de faţete. Spre exemplu Turmul de Apă, care reprezintă şi simbolul oraşului, Oberwald şi Pfalz, cele mai frumoase regiuni turistice ale Germaniei.  Mannheim este un port fluvial.

Este un oraş al congreselor, ştiinţei, artei şi culturii. Cultura este prezentă la Mannheim prin muzee, teatre, universităţi şi şcoli profesionale.

Mannheim este un centru industrial, foarte dezvoltat prin industria constructoare de maşini, de aeronave, electrotehnică, chimică, textilă şi a metalelor.

Acordul oficial de înfrăţire a fost semnat la 2 noiembrie 1989, în orașul Mannheim, de către Domnul Gerhard Widder, Primar al oraşului Mannheim și Domnul Vladimir Dobrea, Preşedinte al comitetului executiv  Chişinău. Prin acordul de înfrățire s-au stabilit relaţii de prieteneşti și colaborare, care urmau să contribuie la dezvoltarea pe scară largă a legăturilor de prietenie dintre locuitorii ambelor oraşe.

Prin acordul de înfrăţire dintre orașele Mannhein şi Chişinău s-a reuşit colaborarea în aşa domenii precum cultură şi artă, învăţământ şi ştiinţă, industrie, turism şi mijloace de informare în masă, transport, aprovizionare, protecţia mediului ambiant, planificare, politica comunală şi cea socială, sport.  Astfel corul Centrului cultural german „Speranţa" participă la concursul de muzică „Aurelia", organizat la Mannheim, şi un an mai tărziu la Concursul corurilor de femei Zandhofen. În fiecare an la Mannehim se desfăşoară jocurile sportive pentru tineret, organizate de Mannheimer Fussball-Club 1908 Lindenhof e.V. la care fotbaliştii din şcolile municipiului participă permanent. Este important să amintim că la turneul din 1997 echipa de juniori „Zimbru" s-a clasat pe locul 1, iar în 2002 Selecţionata municipală de Juniori - pe locul 4. Constant, sunt organizate schimburi de experiență ale delegațiilor municipiului Chișinău la Mannheim și vizite ale reprezentanților orașului Mannheim la Chișinău, în diverse sfere de activitate ale administrației publice locale.

Cu ocazia aniversării celor 25 de ani de la înfrăţire, marcată în anul 2014, Primăria orașului Mannheim a oferit Primăriei municipiului Chișinău, cu titlu gratuit (donație), o autospeciala pentru deszăpezire de marca Mercedes Benz 2631 6X4. Această donație a făcut parte din amplul proiect de transfer de experiență în administrarea drumurilor pe timp de iarnă, proiect care a presupus mai multe vizite ale experților din Germania, dar și instruiri ale reprezentanților Primăriei mun. Chișinău în tehnici moderne de deszăpezire și utilizare a noilor utilaje. Pe bază de reciprocitate, cu această ocazie, municipiului Chișinău a oferit cadou orașului Mannheim o tablă de şah de mărimi mari, dar şi o colecţie de vinuri moldoveneşti.

Asigurarea transferului de experienţă în domeniul deszăpezirii drumurilor şi salubrizării publice între Primăria municipiului Chişinău şi Primăria oraşului Mannheim;

În anul 2015 a fost inițiată colaborarea trilaterală Mannheim-Chișinău-Cernăuți, printr-o vizită oficială organizată la Cernăuți, care a pus bazele scrierii și aplicării în 2017 a unei propuneri de proiect în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. Partea germană a depus aplicația pentru obținerea finanțării din partea Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

Astfel, a fost asigurată colaborarea trilaterală cu orașele înfrățite Mannheim din Germania și Cernăuți din Ucraina, prin proiectul „Regândirea spațiului public. Cetățenii își modelează viitorul." (2017-2019), în cadrul Proiectelor de parteneriat pentru dezvoltare locală durabilă (NAKOPA), finanțat de Engagement Global gGmbH, Agenția de Servicii a Comunităților într-o singură Lume (SKEW) în numele Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Scopul proiectului este reabilitarea unui spațiu public din orașele Chișinău și Cernăuți, prin procese civile participative preluate de la partea germană. Din grantul oferit de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și contribuția proprie a municipiului Chișinău, în sectorul centru al capitalei a fost reamenajat scuarul "George Coșbuc", de la intersecția străzilor Alexandru Hâjdeu și George Coșbuc.