• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Declaraţie de Presă

    Declaraţie de Presă

     08.09.2013    1307 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău îşi exprimă regretul şi dezacordul în legătură cu anumite declaraţii ale Patriarhului Moscovei şi a Întregi Rusii Kirill, care în predica sa de astăzi, la Chişinău, a făcut referire la marcarea a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, afirmând şi lăsând să se înţeleagă că prin aceasta marcăm şi 200 de ani de la înfiinţarea Bisericii Creştin Ortodoxe în Moldova. 

    Or, creştinismul a existat pe teritoriul Republicii Moldova de astăzi şi până la 1812, Biserica Creştin Ortodoxă fiind înfiinţată cu multe secole înaintea anilor 1812 - 1813. Dovadă sunt bisericile şi mănăsirile ctitorite de Domnitorii Moldovei, precum şi de oamenii simpli, inclusiv Mănăstrea Căpriana, vizitată de Patriarhul Kirill. Înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin acum 200 de ani a avut loc însă ca urmare şi consecinţă a ocupaţiei Basarabiei de către Imperiul Ţarist în anul 1812. Respectiv, nu putem vorbi despre înfiinţarea Bisericii Creştin Ortodoxe, acum 200 de ani, ci doar despre subordonarea şi trecerea aceteia sub controlul Patriarhiei Ruse, începând cu anii 1812 - 1813.

    Considerăm aceste afirmaţii drept o tenatitivă nereuşită de interpretare a istoriei. Credem, de asemenea, inadmisibil ca minciuna şi propaganda sovieto-comunistă să fie continuată astăzi prin intermediul Bisericii. Ne exprimăm speranţa că asemenea afirmaţii nu vor mai fi făcute şi situaţii de acest gen nu se vor mai repeta.

    Direcţia Relaţii Publice,
    Primăria mun. Chişinău