Linia municipală de troleibuz „Chișinău –Sângera”, va fi înlocuită cu o rută de autobuz

   927

Primăria Municipiul Chișinău informează că ruta de troleibuz  nr. 31, care face legătura dintre orașul Chișinău și orașul Sângera va fi înlocuit cu o linie de autobuz, nr. 18.

În conformitate cu Programul de transport rutier al municipiului Chișinău, începând cu 01.12.2022, se operează modificări în rețeaua rutelor de transport public, după cum urmează:

Întru excluderea dublării rutelor de troleibuz cu cele de autobuz, linia de troleibuz nr. 31 „or. Chișinău - or. Sângera" va fi înlocuită în totalitate cu ruta de autobuz nr. 18 „or. Chișinău - or. Sângera", cu stabilirea numărului respectiv de autobuze.

Unitățile care circulau pe ruta nr. 31 vor completa numărul de troleibuze la liniile nr. 16 și nr. 35, unde se înregistrează un flux sporit de pasageri.