• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Municipiul Chișinău are 3 noi cetățeni de onoare: Constantin Moscovici, Ludmila Scalnâi și Tatiana Harghel

    Municipiul Chișinău are 3 noi cetățeni de onoare: Constantin Moscovici, Ludmila Scalnâi și Tatiana Harghel

     29.09.2022 16:28    632 Accesări    

    Trei personalități marcante din capitală s-au învrednicit astăzi de titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău: naistul Constantin Moscovici, ex-președinta Asociației Femeilor din Republica Moldova, Ludmila Scalnâi și doctorul Tatiana Harghel. Deciziile în acest sens au fost votate joi de Consiliul Municipal Chișinău,în semn de recunoștință și apreciere a meritelor și contribuției importante la dezvoltarea și creșterea prestigiului municipiului Chișinău.

    Constantin Moscovici, naist, Artist al Poporului, este deținător al Premiului Mare la Festivalul Internațional din Așhabad, Turkmenistan, al locului II la Festivalul de muzică din Riga, Letonia, al Premiului special la Festivalul „Memoria" în orașul Brest, Belarus, Doctor Honoris Causa (Universitatea din Comrat, Găgăuzia), al Medaliei „Francisco Skorina" (Belarus).

    Ludmila Scalnâi este o personalitate notorie, cunoscută în țară, cât și peste hotare, ex-președintă a Asociației Femeilor din Republica Moldova, Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, semnatar al Declarației de Independență, deținătoare a „Ordinului Republicii", a titlului onorific „Om Emerit", a Medaliei „Meritul Civic", Medaliei USMF „Nicolae Testemițanu".

    Tatiana Harghel este doctor de meserie și activează în calitate de șef al Departamentului Terapie din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime".

    Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Chișinău reprezintă cea mai înaltă distincție civică, acordată de Consiliul Municipal Chișinău. De acest titlu beneficiază personalități cu renume național sau universal, care prin activitatea şi talentul lor au contribuit la promovarea imaginii și dezvoltării municipiului Chișinău, care prin realizările lor deosebite, au dus faima municipiului Chișinău în țară și străinătate; persoane care, prin acțiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente deosebit de grave, sau prin sacrificiul suprem au salvat viețile concetățenilor, în municipiul Chișinău; persoane care, prin acțiunile lor dezinteresate (donații, acțiuni umanitare etc.) au îmbunătățit considerabil calitatea vieții locuitorilor municipiului Chișinăului; unor foști deținuți politici sau veterani de război care, prin activitatea lor ulterioară, au contribuit la creșterea unei imagini pozitive a municipiului Chișinău în lume sau a unor sportivi care au obținut rezultate deosebite în competițiile sportive internaționale.

    Printre deținătorii titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Chișinău se numără: maestrul Eugen Doga, umoristul Gheorghe Urschi, dirijorul Orchestrei LĂUTARII, Nicolae Botgros, naistul Vasile Iovu, academicianul Mihai Cimpoi, scriitorii Spiridon Vangheli și Vladimir Beșleagă, academicienii Ion Ababii și Gheorghe Ghidirim, artistele Zinaida Julea și Anastasia Lazariuc, sculptorul Veaceslav Jiglițchi etc.