Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Restricționarea accesului vizitatorilor în incinta Primăriei Chișinău

   1570

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 24 ianuarie - 20 februarie, a.c., accesul tuturor vizitatorilor în clădirea municipalității este restricționat, în contextul situației pandemice prin infecția COVID-19.  

Astfel, depunerea cererilor și eliberarea actelor solicitate de cetățeni se va efectua prin intermediul adresei de email: primaria@pmc.md și/sau prin poștă, pe adresa: MD 2012, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83. 

Conform dispoziției nr. 60-dc din 21.01.2022, în perioada: 24 ianuarie -20 februarie 2022, se instituie un program special de activitate în cadrul subdiviziunilor structurale ale administrației publice locale, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității unității, a cărei activitate necesită prezența obligatorie la locul de muncă, inclusiv prin asigurarea muncii la distanță.