Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Premierea câștigătorilor Concursului de creație „Săptămâna eficienței energetice în școala mea”(VIDEO)

   1304

8 elevi din instituțiile de învățământ din municipiul Chişinău și republică, au fost premiați în cadrul Concursului de creație „Săptămâna eficienței energetice în școala mea”, organizat în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie, a.c., de către Agenția pentru Eficiență Energetică și Primăria Municipiului Chișinău.

La concurs au participat elevi din peste 100 de instituții de învățământ, pe două categorii de vârstă: 6-10 ani şi 11-16 ani. Evenimentul s-a desfăşurat în contextul Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW), marcată în acest an la 25-29 octombrie, curent și a avut drept scop promovarea eficienței energetice și energia regenerabilă în școli și licee și, respectiv de a oferi elevilor posibilitatea să contribuie la conștientizarea beneficiilor acestora pentru planetă.

Participanții au organizat activități interactive pe tema eficienței energetice și a surselor de energie regenerabilă (campanii de informare, mesaje video, dezbateri, lecții deschise, eseuri, picturi, jocuri intelectuale, flash-moburi, etc.), pe care le-au postat pe rețelele de socializare.

Astfel, beneficiarii premiilor sunt 5 elevi ai școlilor din capitală și 3 elevi ai instituțiilor de învățământ din republică, care au primit diplome de merit și tablete din partea organizatorilor. Premiile au fost ridicate astăzi de către cadrele didactice.

Primarul General, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare câștigătorilor, care sunt reprezentanții tinerii generații, menționând că utilizarea rațională a energiei și conștientizarea importanței eficienței energetice, este o datorie civică a tuturor. Acest aspect este foarte important în perioada în care trăim și trebuie promovat prin educarea copiilor de la o vârstă fragedă.

Conceptul Săptămânii Europene a Energiei Durabile are la bază ideea că fiecare dintre noi poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice prin acțiuni și exemple proprii, chiar și a celor mici. Toți putem să facem o alegere cu privire la cât consumăm, și ce fel de energie utilizăm. Fiecare acțiune care duce la economii de energie contează, deoarece chiar și acțiunile mici generează economii mari.