Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Un grup de 21 de persoane au depus jurământul pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova

   2094

Primăria municipiului Chișinău informează că un grup de 21 de persoane care domiciliază în municipiul Chișinău au depus astăzi jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova, în prezența viceprimarului capitalei, Angela Cutasevici.

Persoanele cărora le-a fost acordată cetăţenia Republicii Moldova sunt originare din Rusia, Ucraina, România, Siria, Turcia, Italia, Kazahstan și Azerbaidjan. Dintre aceștia, 18 persoane au obţinut cetăţenia statului nostru, iar trei persoane şi-au redobândit-o.

Din anul 2003 și până în prezent au obţinut cetăţenia Republicii Moldova 848 de persoane.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Ulterior, solicitanţii depun jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.