Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Așternerea asfaltului pe carosabilul străzii Ion Inculeț, sectorul Centru

   1882

Primăria municipiului Chișinău informează că pe parcursul săptămânii curente are loc asfaltarea străzii Ion Inculeț, pe tronsonul str. Gh. Cașu - str. Pan Halippa.

Lucrările sunt executate de către Î.M. Regia „Exdrupo", în perioada 29.06-01.07.2021 și prevăd reabilitarea carosabilului pe o suprafață de cca 4 mii metri pătrați. Costul proiectului este de 2,5 milioane lei.

Anterior, pe artera menționată au fost amenajate trotuarele și montate bordurile, iar după asfaltare mai urmează amenajarea a două podișuri.

Strada Ion Inculeț este inclusă în Programul de reparație a infrastructurii rutiere din municipiul Chișinău pentru anul 2021.