Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Sediul CCCT „Ștafeta", din strada N. Titulescu, se află în reparație capitală, urmând ca în perspectivă, instituția să fie reprofilată

   1408

Viceprimarul pe probleme sociale, Angela Cutasevici și șeful adjunct al Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului (DGPDC), Irina Calestru, au efectuat o vizită de lucru la sediul Centrului comunitar pentru copii și tineri ,,Ștafeta", amplasat pe str. Titulescu 8, care este în reparație capitală. Cheltuielile în acest scop sunt suportate de Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare în Republica Moldova (TIKA).

Lucrările constau în replanificarea încăperilor (cu amenajarea unei săli speciale de dans), reabilitarea tavanelor, a dușumelelor și a pereților, înlocuirea rețelei electrice, schimbarea tâmplăriei. De asemenea, vor fi realizate lucrări de exterior, care constau în renovarea fațadei Centrului și amenajarea terenului aferent.

În prezent, reabilitarea edificiului este realizată în volum de 70% din necesar, urmând ca în perioada curentă să fie instalată mobila.

Menționăm, că ajutorul TIKA este acordat DGPDC sub formă de proiecte și programe, care sunt orientate spre susținerea dezvoltării economice, sociale și culturale durabile a beneficiarilor aflați în situație precară.

Centrul este dotat cu echipament special, televizoare, calculatoare, săli destinate activităților pentru copii, birouri pentru psihologi, asistenți sociali, dar și pentru alți specialiști.

În perspectivă, instituția urmează să fie reorganizată într-un centru destinat în special copiilor aflați în situație de risc (care cad sub incidența art. 9 al Legii 140).

La noul centru, copiii vor beneficia de servicii pedagogice, psihologice, sociale și juridice, fiind ghidați de specialiști în domeniu.

Până la inițierea reparației capitale, în evidența și activitatea Centrului „Ștafeta" se aflau circa 70 de minori din diferite categorii sociale: copii rămaşi fără ocrotire părintească, cei aflați în situaţie de risc, minori din familii social - vulnerabile și copii din comunitate. Concomitent, cu activitatea cercurilor pe interese, la Centru erau organizate diverse activități culturale, instructiv-educative, profilactice, sportive, vizite la teatre, muzee, excursii etc.