Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Două cupluri din capitală, care sunt împreună de 59 și respectiv, de 20 de ani, au fost invitate la Primărie, de Ziua Familiei

   1532

Primarul general, Ion Ceban, a primit astăzi în vizită la Primărie 2 cupluri reprezentative din oraș, care sunt împreună de 59 și, respectiv, de 20 de ani,  pe care le-a felicitat cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei.

Cuplul de seniori, Serghei și Elena Ungureanu, au crescut 2 copii, un băiat și o fată, iar în prezent se bucură și de cele 3 nepoate.

Cea de-a doua familie, Nicolae și Marina Știucă, are împreună 3 copii, dintre care 2 sunt minori. Capul familiei are probleme medicale, astfel că din decembrie 2020, beneficiază de Serviciul asistență personală. Cei 5 membri locuiesc într-un apartament modest, însă în familie domină liniștea și înțelegerea reciprocă.

Edilul capitalei a ținut să remarce că o familie puternică poate trece toate barierele vieții, prin înțelegere, dragoste și respect, iar cele două cupluri sunt un exemplu în acest sens. „Noi toți ne regăsim cel mai mult în familie, deși uneori nu acordăm destul timp celor dragi sau chiar dacă suntem departe unii de alții. Să vă fie sănătoși toți cei apropiați. Felicitări dumneavoastră și tuturor familiilor din Republica Moldova", a spus Primarul.

Ion Ceban a precizat că municipalitatea oferă suport cu ocazia Zilei Familiei mai multor cetățeni din oraș, însă din cauza situației pandemice, numărul celor invitați la Primărie a fost limitat.

Autoritățile municipale au venit cu daruri și cu câte un suport financiar pentru cele două familii, banii fiind oferiți din salariul pentru o zi de muncă al angajaților Direcției generale asistență socială și sănătate și subdiviziunile acesteia.