• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Evoluția situației pandemice privind COVID-19 în municipiul Chișinău și imunizarea cetățenilor capitalei

    Evoluția situației pandemice privind COVID-19 în municipiul Chișinău și imunizarea cetățenilor capitalei

     26.04.2021 11:53    308 Accesări    

    Municipiul Chișinău se află în continuare în stare de alertă epidemiologică sporită prin infecția COVID-19, deși în ultimele săptămâni, specialiștii în domeniul sănătății publice atestă o scădere a morbidității prin coronavirus.   

    Conform situației la ziua de 25.04.2021, în municipiul Chișinău erau înregistrate 105264 cazuri confirmate COVID-19, recuperați - 100407 pacienți, decese - 1771. În spitalele municipale sunt internați 593 pacienți confirmați COVID, inclusiv 41 în stare foarte gravă și 292 pacienți în stare gravă. Informații în acest sens au fost prezentate de șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, în cadrul ședinței operative de luni a serviciilor municipale.

    Cât privește situația privind imunizarea cetățenilor din municipiu, e de menționat că peste 23,4 mii de persoane au primit prima doză de ser, iar peste 3 mii persoane  și a doua doză. De asemenea, informăm că prin intermediul Centrului municipal de vaccinare Chișinău au fost imunizate peste 5 mii de cadre didactice, iar procesul de vaccinare continuă.

    Primarul General, Ion Ceban, a solicitat direcției municipale de profil, să prezinte informația despre gestionarea situației privind vaccinarea pe grupuri profesionale organizate, subliniind totodată, că pedagogii, taxatorii sunt incluși în grupurile prioritare, deși mai există reticențe din partea oamenilor prind imunizarea.

    „Avem suficiente doze de vaccin pentru perioada următoare, inclusiv vom primi din serurile livrate recent. Astfel, vom propune autorităților centrale să ne ofere posibilitatea de a vaccina toate persoanele din municipiul Chișinău, cei care doresc acest lucru, ca să sporim imunitatea colectivă anticovid.

    Mai mult, edilul a solicitat cetățenilor să respecte în continuare măsurile de protecție și prevenire a infecției COVID-19, inclusiv în contextul pregătirii către sărbătorile de Paști, pentru ca oamenii să poată petrece sărbătorile acasă, în familie, nu în spitale.

    E de remarcat că în săptămâna: 3 - 9 mai 2021, între sărbătorile de Paști și Paștele Blajinilor, va fi interzis accesul în cimitire, cu excepția procesiunilor funerare.