• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Un nou material video elaborat în cadrul campaniei „Pentru Viață. Pentru Sănătate”, a proiectului „Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți”

    Un nou material video elaborat în cadrul campaniei „Pentru Viață. Pentru Sănătate”, a proiectului „Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți”

     13.04.2021 17:11    434 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău prezintă cel de-al treilea material video realizat în cadrul Campaniei de informare „Pentru Viață. Pentru Sănătate”, adresat locuitorilor capitalei, în contextul situației alarmante cauzate de pandemia COVID-19.

    De această dată, mesajul transmis vine din partea maestrului Nicolae Botgros. Conducătorul orchestrei „Lăutarii” a fost infectat cu COVID-19 în toamna anului 2020 și a reușit să se trateze cu ajutorul medicilor.

    În perioada în care a fost internat la spital, maestrul a trecut prin grele încercări. Cea mai mare frică a fost gândul că nu va mai ajunge niciodată în fața Orchestrei și că nu va mai fi omul cel care a fost, așa cum îl cunosc oamenii.

    „Purtăm mască, respectăm distanța, ne spălam pe mâini și ne dezinfectăm cât se poate de des. Suntem datori să facem aceste lucruri, nu doar pentru noi, dar și pentru cei din jur”, ne îndeamnă Nicolae Botgros.

    Campania „Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului „Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim - Chișinău - Cernăuți” este implementată de Primăria municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global, Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.