Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Intensificarea măsurilor de monitorizare a procesului de organizare a alimentației în instituțiile de învățământ

   2069

Primarul General, Ion Ceban, a solicitat includerea consilierilor municipali și a părinților în Grupul de lucru instituit la nivelul Primăriei, care va monitorizarea procesul de organizare a alimentației cu hrană caldă a copiilor din instituțiile de învățământ preuniversitar din oraș.

Solicitarea primarului a fost făcută în cadrul ședinței operative săptămânale de luni, ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații despre neconformitatea desfășurării licitațiilor privind achiziționarea produselor alimentare în școli.

„Rog să fie prezentat un raport amplu, de la tribuna CMC, în luna martie, curent, despre rezultatele verificărilor privind calitatea alimentației în școli. Eu personal voi merge inopinat în grădinițe și școli pentru a verifica situația pe teren. La fel, îndemn membrii Grupului de lucru să meargă în fiecare instituție, alături de părinți, iar acolo unde vor fi depistate nereguli, vom interveni”, a declarat Ion Ceban. 

De asemenea, edilul capitalei a atenționat reprezentanții Direcției generale educație tineret și sport, că riscă sancțiuni și demisii, dacă în instituțiele de învățământ municipale vor fi semnalate cazuri de livrare a produselor cu termen de valabilitate expirat.  

E de menționat că activitățile ce urmează a fi realizate de Grupul de lucru pentru monitorizarea procesului de alimentație în instituțiile școlare publice din sectoarele municipiului Chișinău se referă la:

-         calitatea și cantitatea produselor alimentare livrate în cantinele instituțiilor de învățământ;

-         prezența și respectarea meniului-model pe 10 zile, coordonat cu Centrul de Sănătate Publică;

-         meniul-zilnic de repartiție, întocmit în baza meniului-model; corespunderea normei fiziologice de consum pentru fiecare elev cu indicațiile meniului;

-         respectarea recomandărilor privind funcționarea blocului alimentar, în vederea prevenirii răspândirii infecției COVID-19;

-         corectitudinea formării prețurilor la produsele achiziționate și la bucatele preparate (aplicarea adaosului comercial);

-         prezența documentului primar cu regim special - bonul de plată care conține totalitatea operațiunilor economice efectuate zilnic la bufete etc. 

La finalul controalelor, Grupul de lucru va întocmi un raport privind activitatea agenților economici care prestează servicii de alimentare a elevilor din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar.