• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Instruirea angajaților Primăriei de către experții ANI privind aspectele de integritate a funcționarilor publici (VIDEO)

    Instruirea angajaților Primăriei de către experții ANI privind aspectele de integritate a funcționarilor publici (VIDEO)

     24.11.2020 13:05    269 Accesări    

    Primăria Chișinău informează că timp de trei zile angajații municipalității, vor fi instruiți de experții Autorității Naționale de Integritate (ANI) cum să completeze corect o declarație de avere și interese personale, să respecte regimul juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor în privința reprezentanților autorităților publice locale.

    Astfel, în perioada 24-26 noiembrie, curent, la sesiuni de informare pe subiecte ce se referă la integritatea funcționarilor publici desfășurate de experții ANI, vor participa: reprezentanții Aparatului Primăriei, pretorii de sector și managerii subdiviziunilor structurale.   

    În cadrul primei sesiuni, instruirile au fost petrecute cu respectarea măsurilor de siguranță și au reunit viceprimarii capitalei, pretorii de sector și șefii întreprinderilor municipale. De asemenea, pentru zilele de 25 - 26 noiembrie, a.c., sunt planificate sesiuni de informare pentru facționarii publici din cadrul Primăriei și consilierii municipali.„

    În context, reprezentanții ANI au pus la dispoziția audienței materiale promoționale, informații utile cu privire la modalitățile de declarare a intereselor personale, al depunerii declarațiilor de avere și interese personale, al respectării regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților.

    Menționăm că Primăria municipiului Chişinău și Autoritatea Națională de Integritate au stabilit un acord de colaborare prin care cele două autorităţi şi-au propus să-şi unească eforturile cu privire la implementarea politicilor şi strategiilor care vizează prevenirea și combaterea actelor de corupție, a actelor conexe actelor de corupție şi a faptelor coruptibile, a cazurilor de utilizare contrar destinației, obținere frauduloasă şi/sau delapidare a mijloacelor, inclusiv din fondurile externe, promovarea standardelor de integritate.