• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Chișinău, Mannheim și Cernăuți vor implementa proiectul „Împreună împotriva Covid-19"

    Chișinău, Mannheim și Cernăuți vor implementa proiectul „Împreună împotriva Covid-19"

     19.10.2020 12:14    254 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău va participa la implementarea proiectului trilateral „Împreună împotriva COVID - 19 - Mannheim - Chișinău - Cernăuți". Acest proiect prevede consolidarea parteneriatelor bazate pe solidaritate într-o situație de urgență creată de pandemie și schimbul de experiență în cele trei urbe privind provocările legate de combaterea acestui fenomen.

    În cadrul colaborării trilaterale Mannheim - Chișinău - Cernăuți, părțile își propun să sensibilizeze opinia publică cu privire la respectarea regulilor de distanțare fizică și igienă pentru a reduce răspândirea virusului Covid-19 și suplinirea stocurilor cu echipamente medicale de urgență.

    Astfel, pentru realizarea proiectului din fondurile Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, va fi acordat un sprijin financiar, care constă în acordarea unui grant comun (celor trei orașe) în valoare de 49 mii de euro.

    Conform proiectului, municipiului Chișinău îi vor reveni 18.800 de euro, surse care vor putea fi utilizate pentru: dezvoltarea capacității și competențelor în comunitatea parteneră; desfășurarea atelierelor de lucru online; achiziționarea de echipamente medicale; campanii de informare și sensibilizare.

    Proiectul se va desfășura în perioada 22 septembrie 2020 - 30 iunie 2021.

    Acordul de cooperare dintre cele trei orașe se încadrează în programul Proiectelor de parteneriat pentru dezvoltare locală durabilă (NAKOPA) finanțat de Engagement Global GmbH, Agenția de Servicii a Comunităților într-o singură Lume (SKEW), prin acordarea de sprijin financiar din fondurile Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.