• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Prezentarea spre aprobare la CMC a listei proiectelor investiționale de interes municipal, prin atragerea investițiilor private

    Prezentarea spre aprobare la CMC a listei proiectelor investiționale de interes municipal, prin atragerea investițiilor private

     30.09.2020 12:53    288 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău informează că lista proiectelor investiționale de interes municipal, prin parteneriate publice-private (PPP), a fost înaintată spre aprobare Consiliului municipal Chișinău. Un proiect de decizie în acest sens este inclus pe ordinea de zi a ședinței CMC de joi, 1 octombrie, a.c.

    Lista proiectelor investiționale propuse pentru implementare prin atragerea capitalului privat a fost elaborată de către un grup de lucru format din membri ai executivului și reprezentanți ai fracțiunilor CMC. Documentul conține 17 inițiative ale APL Chișinău, din domeniile: educație, sănătate, social, sport, cultură etc., pentru a relansa relațiile de cooperare dintre Primăria Chișinău și mediul de afaceri din capitală.

    Proiectele enunțate pentru realizare în baza PPP se referă la: amenajarea spațiilor de parcare și construcția de parcări supraetajate, subterane; modernizarea rețelei de iluminat public; reconstrucția și valorificarea clădirilor istorice, proprietate a municipiului Chișinău; reamenajarea și construcția trecerilor subterane de pietoni și a mini centrelor comerciale și de prestări servicii (pasajul subteran de la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 8/1 cu str. Ismail); valorificarea deșeurilor de la poligonul municipal din Țânțăreni; amenajarea parcurilor, zonelor de agrement, păduri-parc; reconstrucția capitală a telefericului din str. Nicolae H. Costin până la Calea Ieșilor; construcția Centrului Agro-Logistic Chișinău; valorificarea și modernizarea instituțiilor medicale, educaționale, sociale, sportive și culturale; valorificarea bunurilor municipale; asigurarea securității cetățenilor și a obiectivelor de importanță prin supravegherea video a orașului Chișinău.

    Fiecare proiect urmează a fi implementat în baza studiilor de fezabilitate, ce vor fi realizate prin contribuția partenerilor externi de dezvoltare.

    Formularul pentru prezentarea intențiilor de către agenţii economici, pentru participarea în carul PPP, sunt publicate pe pagina web oficială a municipalității: www.chisinau.md.