Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Definitivarea documentelor privind reglementarea activităților de gestionare a patrimoniului, comerțului și a publicității exterioare

   2020

Primăria Chișinău informează că la nivel de municipalitate au fost definitivate o serie de documente, care au ca scop reglementarea activităților de gestionare a patrimoniului, comerțului și a publicității exterioare din capitală.

Informații în acest sens, au fost prezentate luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de către viceprimarii capitalei.

Astfel, sunt supuse discuțiilor publice următoarele documente: Regulamentul de desfășurare a activității de comerț; Regulamentul privind licitațiile cu strigare pentru amplasarea unităților de comerț ambulant; Regulamentul privind gestionarea clădirilor, construcţiilor şi încăperilor cu altă destinaţie, decât cea locativă - proprietate municipală; Regulamentul privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate şi afişaj în municipiul Chișinău.

Viceprimarul de ramură, Inga Ionesii, a precizat că cele două documente de politici privind desfășurarea activității de comerț, inclusiv a comerțului ambulant stradal din municipiul Chișinău vin să pună în funcție cadrul legal, astfel ca locul amplasării unităților de comerț și modalitatea de obținere a acestora să fie aprobate prin decizia CMC și expuse la licitație publică cu strigare.

De asemenea, a fost definitivată, de comun cu organizațiile de profil, varianta finală a Regulamentului privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate şi afişaj în municipiul Chişinău. Potrivit viceprimarului, Victor Chironda, obiectivul documentului este de a optimiza suprafaţa de publicitate în oraş, astfel, încât această activitate să nu aibă impact negativ asupra imaginii capitalei, precum și a securităţii circulaţiei rutiere etc.

Totodată pentru eficientizarea modului de administrare a patrimoniului municipal, care reprezintă unul din obiectivele prioritare ale administrației publice municipale, a fost pregătit pentru dezbateri publice Regulamentul gestionării clădirilor, construcţiilor şi încăperilor cu altă destinaţie, decât cea locativă - proprietate municipală. Activitățile pentru deblocarea proceselor în acest sector, care conțin și un nou contract-model de locațiune, au fost reluate la solicitarea primarului general, Ion Ceban.

Necesitatea elaborării și adoptării documentului este ajustarea coeficientului privind revizuirea costului de dare în locațiune a spațiilor nelocuibile și creșterea cu 8-10 la sută a acumulărilor la bugetul municipal.

Proiectele de documente sunt disponibile pe pagina web a Primăriei municipiului Chișinău (www.chisinau.md ) și pe portalul guvernamental www.particip.gov.md.