• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Mesajul primarului general, Ion Ceban, cu ocazia zilei de 27 august - Ziua Independenței

    Mesajul primarului general, Ion Ceban, cu ocazia zilei de 27 august - Ziua Independenței

     27.08.2020 09:24    424 Accesări    

    Dragi chișinăuieni, vă felicit cu ocazia Zilei independenței Republicii Moldova.

    La cei 29 de ani de la declararea independentei, mai suntem în proces de dezvoltare, iar obţinerea independenței este mai mult decât un eveniment, este asumarea unei mari responsabilități şi un proces de lungă durată, de care depinde soarta unei națiuni.

    Pe parcursul acestor ani, fiecare dintre noi a depus eforturi considerabile pentru îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea tuturor domeniilor cu respectarea drepturilor cetățenilor. 

    Doresc ca și în continuare să avem putere, pentru a ne consolida eforturile şi a prospera.

    Suntem cu toţii responsabili de viitorul Republicii Moldova şi ai copiilor noştri, de aceea, eu, în calitate de primar al municipiului Chişinău, împreună cu echipa, îmi propun să dezvolt capitala țării şi să creez condiţii mai bune pentru chișinăuieni. 

    Stimaţi cetăţeni, independenţa o construim împreună în fiecare zi prin atitudine şi comportament.

    Toate pornesc de la lucruri mici, de la momente unice. Republica Moldova este casa noastră pe care trebuie să o protejăm şi să o îngrijim. Doar împreună vom putea construi un stat puternic, vom putea crea un oraş frumos şi modern.

    Statul suntem noi.

    La mulţi ani, Moldova, la mulţi ani, Chişinău!