Constituirea Direcției generale economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău

   2747

Consiliul municipal Chișinău a votat marți un proiect de decizie privind constituirea Direcției generale economie, comerț și turism. Noua subdiviziune structurală a fost instituită în rezultatul fuziunii Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii și a Direcției generale economie, reforme și relații patrimoniale. Totodată, a fost aprobat și Regulamentul de organizare și funcționare a subdiviziunii nou create.

Comasarea celor două direcții ale CMC reprezintă o primă etapă din cadrul unui proces complex de reformare a structurii APL a municipiului Chișinău, ce urmează a fi efectuat și vine în contextul implementării principiilor europene de administrare și asigurarea prestării serviciilor publice de calitate pentru locuitorii orașului.  

Conform deciziei adoptate de aleșii locali, subdiviziunea nou creată va include o secție care se va preocupa de dezvoltarea și promovarea municipiului Chișinău ca destinație turistică. Totodată, urmează a fi optimizate și eficientizate activitățile direcțiilor și secțiilor existente din componența celor două entități supuse procesului de reorganizare.

Direcția generală economie, comerț și turism nu implică modificarea numărului de angajați.