Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Aprobarea Conceptului privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în municipiul Chișinău

   1950

Consiliul municipal Chișinău a aprobat astăzi în ședință Conceptul privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în capitală.

Elaborarea documentului a fost condiționată de necesitatea sistematizării acțiunilor întreprinse, orientate spre stimularea comerțului ambulant organizat, legal, într-un mediu concurențial sănătos și direcționarea acestuia spre sporirea nivelului de deservire a consumatorilor, ținând cont de armonizarea unităților de comerț stradal cu mediul urbanistic și satisfacerea necesităților sociale și economice ale urbei.

Viceprimarul Inga Ionesii, raportor asupra proiectului de decizie la ședința CMC, a precizat că noul Concept va permite dezvoltarea unui comerț organizat și modern, valorificarea de potențiale surse de venit la buget, precum și optimizarea numărului de gherete pe teritoriul orașului.

Conform noului concept de comerț ambulant stradal, Primăria Chișinău propune un șir de priorități pentru dezvoltarea acestui domeniu, precum: reglementarea numărului de unități, prin scheme de amplasament prestabilite, care vor fi aprobate de CMC. Aceste scheme vor putea fi modificate la inițiativa preturilor de sector, prin note de argumentare privind necesitatea amplasării unității pe locația respectivă.

La identificarea locului se vor lua în considerație reglementările și documentația de urbanism a orașului, specificul și parametrii fizici ai zonei, direcțiile și intensitatea fluxurilor de pietoni.

Totodată, la stabilirea amplasamentelor se va ține cont de evitarea aglomerării unităților comerciale în zonă și respectarea distanțelor de amplasare a gheretelor față de alte obiective prevăzute în Regulament. Se interzice amplasarea unităților în complex, cu excepția celor destinate comercializării florilor.

Potrivit Conceptului, desfășurarea comerțului ambulant mobil, inclusiv cu legume și fructe se efectuează prioritar, în cadrul piețelor (private, municipale).

Dreptul de încheiere a contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant va fi adjudecat în bază de licitație publică.

Cerințele de design ale fiecărei unități de comerț ambulant stradal vor fi stabilite de Comisia de examinare a proiectelor, care va lua în calcul specificul arhitectonic și cromatic al zonei și clădirilor din preajmă și va selecta proiectele eligibile pentru licitație.

Regulamentul de desfășurare a activității de comerț din municipiul Chișinău va fi modificat conform cadrului legal și completat cu o viziune clară și un cadru favorabil pentru dezvoltarea comerțului ambulant stradal.